vineri, 23 februarie 2024

PROFESORUL ȘI ELEVELE LA CAFENEAUA ARTELOR



 Ieri, 22.04.2024, m-am întâlnit cu talentatele Cristina Ailoaei și Andra Andronic, fostele mele eleve, la Cafeneaua Artelor din Botoșani, un local abia deschis, de câteva săptămâni. Ne-am amintit de momente frumoase din anii de școală, am povestit, am râs potolit, am băut câte ceva (ceai, cappuccino) și, sub lumina blândă a Roiului de stele, ne-am îmbătat cu parfumul Petalelor în vânt, volumul meu de haiku din 2017, pe care l-am dăruit și lor. Ne-am simțit foarte bine, oferindu-ne cel mai frumos cadou posibil: câteva zeci de minute petrecute împreună, face to face,  într-o ambianță plăcută, propice visării cu ochii deschiși, evadării într-o lume cu arome de poveste.


întâlnire haiku -
în prag de primăvară
numai ceai verde
*
după zece ani -
proful nu mai corectează
decât amintiri
*
roi de stele - 
prin fereastra deschisă
prima albină

roi de stele -
pliculețul cu miere
ca semn de carte

roi de stele -
barmanul pune
pliciul deoparte

fetele vorbesc
doar de rochii de mireasă -
petale în vânt

joi, 18 mai 2023

Al VIII-lea raft haiku la Biblioteca Județeană I.G.Bibicescu din Drobeta Turnu Severin

 Cati Pupăză ne comunică:

Un parteneriat de succes!

“Raftul Haiku” este la dispoziția cititorilor severineni .
Mulțumiri domnului Corneliu Traian Atanasiu pentru donație si Bibliotecii Județene I.G.Bibicescu pentru facilitarea accesului publicului mehedințean la volumele publicate de autorii grupului RO KU (primul grup online de haiku din România)


Spiritualitate japoneză, reverberaţii româneşti!!!
Un „Raft Haiku” a fost înfiinţat şi la Drobeta-Turnu Severin la Biblioteca Judeţeană „I. G. Bibicescu”.
Iniţiativa „Raftul Haiku” face parte din proiectul de promovare a acestui gen literar, autorii colecţiei bucurându-se de recunoaştere naţională şi internaţională.
Haiku-urile sunt străvechi poeme japoneze care folosesc un număr precis de silabe pentru a crea un tablou, un instantaneu din natură, concepte şi filozofii de viaţă. Genul a început să câştige teren şi în afara Japoniei după Cel de-al Doilea Război Mondial, devenind rapid foarte popular în întreaga lume.
Cărţile se pot împrumuta de la Secţia Împrumut “Maria Costescu” în intervalul orar de 9.00 – 17.00, de luni până vineri.






marți, 14 februarie 2023

Și Haiku la Cafeneaua cu Poezie

 Mai greu de crezut, dar există așa ceva chiar în București. 

O găsiți după datele de mai jos: 

https://www.facebook.com/13CafeneaCuPoezie

Și dacă veți păți, cum mi s-a întîmplat și mie,

 să fiți doar la cîțiva metri de ea fără să o zăriți,

   există mai jos cîteva date utile. 

Str. Grigore Manolescu nr.2, Bucharest, Romania

 0731 216 817

    Un spațiu primitor și intim pentru doar 8 persoane. 
    Grație domnului Ionuț Calotă, care m-a întîmpinat
    și căruia i-am înmînat mai multe dintre cărțile noastre,

     începînd de astăzi,
    pe rafturile localului pot fi găsite și cărți de haiku.


    Sînt de asemenea și cîteva pliante pentru inițiere în haiku
    redactate de Ramona Bădescu.



Mulțumim gazdelor și sperăm ca haiku-urile să le sporească vînzările.

luni, 6 februarie 2023

O nouă întîlnire față-n față la Craiova

 Iarna asta a fost săracă în evenimente. Oltenia recuperează însă cît de cît. Cati Pupăză și Ramona Bădescu au încercat o întîlnire secretă la cafeneaua (ultraselectă) Minerva dar reporterul nostru le-a surprins. 


Cele două autoare gemene (întru haiku).



În cele din urmă, renunțînd la anonimat, reporterul a obținut o scurtă declarație, se vede că pregătită din timp, de la Ramona:

Poezia haiku nu are granițe. Încercarea de a promova acest gen liric, cu mai mult succes în sud-vestul țării, prinde contur datorită colegelor Ecaterina Pupăză (Drobeta Turnu Severin) și Ramona Bădescu (Craiova). Ele participă la sesiunile online ale Clubului Haiku și s-au decis să se întâlnească live pentru a pune la cale noi proiecte. Prima întâlnire a avut loc la Severin anul trecut, în septembrie iar cea de-a doua întâlnire a fost la Craiova, în 5 februarie. Sperăm să ne întâlnim cât mai curând și cât mai mulți membrii ai grupului Romanian Haiku la o lansare de carte haiku în București.




sâmbătă, 28 ianuarie 2023

Un ciclu de inițiere în revista online Monitorul de poezie


Sîmbăta trecută am primit o invitație de la Ionuț Calotă, scriitor, muzician și editorul revistei online Monitorul de poezie. Ne-am văzut la Lloyd's Pub.


Am avut o discuție cordială și fructuoasă. Dînsul este membru al grupului Autori de haiku din 2018 și a avut timp să ne monitorizeze cu răbdare colegială și înțelegere. Am convenit, ca începînd cu numărul 50 al revistei Monitorul de poezie în numele grupului să existe și o rubrică de inițiere în haiku intitulată hai ku noi, cu sigla:



În numărul 50 al revistei, paginile de haiku sînt 11-17. Mulțumim redacției și vom continua lună de lună.


luni, 14 noiembrie 2022

Prima pagină de haiku a grupului RO KU într-o revistă literară

 

Când vrei să-ți exprimi recunoștința și nu îți găsești cuvintele. Un simplu mulțumesc este prea banal. O cană cu haiku e mult mai expresivă:

 


Cu siguranță trebuie să-i mulțumesc mai întâi lui Leonid Dragomir și redacției revistei Argeș pentru găzduirea paginii de haiku, lui Corneliu Traian Atanasiu pentru îndrumarea și suportul acordat, Monei Iordan pentru traducerea textelor în și din limba engleză și autorilor care au avut încredere în proiectul meu. Mai departe, la primul popas :

 

priponind caii -

lângă samovar

verzi și uscate

 

Florin Golban

duminică, 1 mai 2022

Al VII-lea raft haiku la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din Bacău

 După Botoșani, Baia Mare, Breaza, Craiova, Iași, Brăila, 

al șaptelea raft haiku a fost înființat la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din Bacău. 



Mulțumim pentru bunăvoință doamnei 

Crina Ifrim, managerul bibliotecii,


și reprezentantei grupului RO KU, Mihaela Băbușanu,


pentru demersurile sale care 
fac cunoscut haiku-ul printr-o infuzie masivă de carte.