Dragi prieteni din România,
ieri, 15 Noiembrie 2015, am participat la ceremonia de premiere a Concursului
Internațional de Haiku, organizat de Cascina
Macondo. Țin foarte mult să vă împărtășesc impresiile mele, pentru că, la
rândul meu, dacă aș fi acasă, mi-ar plăcea să citesc lucruri interesante despre
tot ceea ce înseamnă haiku-ul în lume.
Pentru a fi prezentă la acest eveniment am călătorit în jur de 4
ore cu trenul. Nu puteam să mă plictisesc deoarece am mers împreună cu alți 3 câștigători
italieni, care fiecare venea din orașul său, și ne-am întâlnit la Milano.
Cascina (casa mare țărănească) Macondo se găsește într-o zonă
izolată de câmpie, și este o casă mare și primitoare care primește iubitorii de
haiku cam de vreo 25 de ani. În realitate, presedinții acestei asociații sunt
un cuplu de circa 7o de ani, care și-au dedicat viața promovării culturii și
haiku-ului.
Primirea a fost foarte călduroasă. Au pus o masă mare în curte pe
care au pus fel și fel de bunătății, printre care am gustat o salata de beuf
foarte buna… și am exclamat uimită: „salata aceasta este foarte bună!... Doar
un român putea s-o facă așa de bună!” Din spatele meu am auzit o voce de bărbat
care mi-a răspuns tot în italiană: „Eu am făcut-o!” Acest domn se numește
Gabriel și este într-adevăr român… brașovean, căsătorit cu o doamnă italiancă
care scrie haiku și care face și ea parte dintre premiați. Eram tare bucuroasă…
Dupa prânz am avut o nouă bucurie. Pe niște mese așezate în curte
erau expuse carți de haiku trimise din multe colțuri ale lumii. Nu pot să vă
spun în cuvinte cum m-am simțit, văzând că 30-40% dintre aceste cărticele,
reviste, carți de buzunar sau cărți normale veneau din România. Așa că, am
fotografiat aceste cărți și le voi publica în grupul HAIKU DE AZI ȘI DE IERI și poate și pe pagina domnului Atanasiu.
Premierea a fost organizată cu mare grija și înțelepciune, către
sfârșitul unui program cultural, în care am avut ocazia să văd cum se crează un
vas de lut cu tehnica RAKU, să ascult un spectacol de tobe japoneze TAIKO, să
văd haiku-urile premiate transformate în haiga (versuri+imagine) și mai ales să
le aud citite cu voce tare de către un grup de persoane cu handicap, de care se
ocupă acești 2 oameni minunați (președinții asociației). Am trăit emoții mari…
La premiere, când a ajuns rândul meu să merg să-mi iau diploma și
premiul, președintele Cascina Macondo a spus că sunt româncă și că trăiesc în
Italia de 14 ani de zile… Nu mi-am putut opri lacrimile… Noroc cu îmbrățișările
lor… Astăzi, întorcându-mă acasă, am hotărât să împărtășesc cu voi emoțiile
mele…
