Pe alte meleaguri...

Dragi prieteni din România,

ieri, 15 Noiembrie 2015, am participat la ceremonia de premiere a Concursului Internațional de Haiku, organizat de Cascina Macondo. Țin foarte mult să vă împărtășesc impresiile mele, pentru că, la rândul meu, dacă aș fi acasă, mi-ar plăcea să citesc lucruri interesante despre tot ceea ce înseamnă haiku-ul în lume.

Pentru a fi prezentă la acest eveniment am călătorit în jur de 4 ore cu trenul. Nu puteam să mă plictisesc deoarece am mers împreună cu alți 3 câștigători italieni, care fiecare venea din orașul său, și ne-am întâlnit la Milano.

 Cascina (casa mare țărănească) Macondo se găsește într-o zonă izolată de câmpie, și este o casă mare și primitoare care primește iubitorii de haiku cam de vreo 25 de ani. În realitate, presedinții acestei asociații sunt un cuplu de circa 7o de ani, care și-au dedicat viața promovării culturii și haiku-ului.

Primirea a fost foarte călduroasă. Au pus o masă mare în curte pe care au pus fel și fel de bunătății, printre care am gustat o salata de beuf foarte buna… și am exclamat uimită: „salata aceasta este foarte bună!... Doar un român putea s-o facă așa de bună!” Din spatele meu am auzit o voce de bărbat care mi-a răspuns tot în italiană: „Eu am făcut-o!” Acest domn se numește Gabriel și este într-adevăr român… brașovean, căsătorit cu o doamnă italiancă care scrie haiku și care face și ea parte dintre premiați. Eram tare bucuroasă…

Dupa prânz am avut o nouă bucurie. Pe niște mese așezate în curte erau expuse carți de haiku trimise din multe colțuri ale lumii. Nu pot să vă spun în cuvinte cum m-am simțit, văzând că 30-40% dintre aceste cărticele, reviste, carți de buzunar sau cărți normale veneau din România. Așa că, am fotografiat aceste cărți și le voi publica în grupul HAIKU DE AZI ȘI DE IERI și poate și pe pagina domnului Atanasiu.

Premierea a fost organizată cu mare grija și înțelepciune, către sfârșitul unui program cultural, în care am avut ocazia să văd cum se crează un vas de lut cu tehnica RAKU, să ascult un spectacol de tobe japoneze TAIKO, să văd haiku-urile premiate transformate în haiga (versuri+imagine) și mai ales să le aud citite cu voce tare de către un grup de persoane cu handicap, de care se ocupă acești 2 oameni minunați (președinții asociației). Am trăit emoții mari…

 La premiere, când a ajuns rândul meu să merg să-mi iau diploma și premiul, președintele Cascina Macondo a spus că sunt româncă și că trăiesc în Italia de 14 ani de zile… Nu mi-am putut opri lacrimile… Noroc cu îmbrățișările lor… Astăzi, întorcându-mă acasă, am hotărât să împărtășesc cu voi emoțiile mele…

Cu drag, Daniela

http://prezenteromanesti.blogspot.ro/2015/09/elenco-completo-degli-autori.html

Din nou la Plaza tête-à-tête

Din mai m-am mai văzut doar cu Constantin Iliescu o dată. Proiectele cu întîlniri ale grupului RO KU în formulă bucureșteană sau mai lărgită într-un loc în țară au căzut glorios. (Deocamdată.)

Ieri m-am văzut cu Radu Tudosan ca să-i dau diploma și un volum din SGP pentru locul I obținut la concursul RK din octombrie 2015.

Cu toată diferența de vechime (în viață), el anul patru la drept, eu anul șaișpe la pensie, ne-am simțit apropiați de aceeași vocație și ne-am împărtășit o mulțime de gînduri apropo de haiku dar și de evenimentele fierbinți din ultima vreme.

Tête-à-tête la București

În cursul acestei luni am avut două întîlniri tête-à-tête cu doi dintre iubitorii haiku-ului. 

Cu Cristina Oprea m-am mai văzut de vreo trei ori, atunci cînd a trecut prin București în drumurile ei prin țară. Profit de ocazie să menționez că este una din persoanele care e anagajtă voluntar în organizarea și realizarea cîtorva din activitățile grupului. Este socotitor al grupului Romanian Haiku, adică adună voturile, face, din patru-n patru săptămîni, clasamentul concursului săptămînal și anunță rezultatele pe site-ul grupului. Urmărește de mai mulți ani tipărirea volumelor grupului la editura PIM și expediază autorilor cărțile comandate. M-a ajutat în ultimii doi ani cu ilustrarea revistelor de Anul Nou. Fiind absolventă a unei facultăți de informatică a făcut harta autorilor care poate fi văzută pe RK și ne-a ajutat la ultimele două ediții ale concursului Sharpening the Green Pencil. 

De data asta, ne-am văzut în parcul Operei, unde ne-am plimbat și am tocat verzi și uscate pe o bancă.  

Cu Costin Iliescu, un nou venit în haiku, m-am întîlnit a doua oară la mallul Plaza de pe bulevardul Timișoara. L-am remarcat pe agonia.ro unde, din păcate, haiku-urile lui erau expediate mereu la atelier. Acum lucrurile stau altfel și calitățile sale au fost remarcate și la concursul săptămînal. Mi-a făcut plăcere să pălăvrăgim neprotocolar, dar și să ne gîndim la un mic proiect pe care nu-l voi divulga acum.