sâmbătă, 4 decembrie 2021

Al VI-lea raft haiku la biblioteca „Panait Istrati” din Brăila

 


    După ce au fost supuse razelor ultraviolete, cărțile donate Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila, au fost așezate pentru a fi supuse razei vizuale a cititorilor.




 Prin bunăvoința domnului Corneliu Traian Atanasiu, inițiator al proiectului de popularizare a haikuului, care a donat cărțile, și a doamnei Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar și mentor al multor ateliere de lucru de aici, a fost înființat și la Brăila un raft haiku.





      Între aceste două repere esențiale pentru reușita proiectului au dat o mână de ajutor Veronica Teodoru și Mona Gheorghe, membre ale grupului de ucenici în ale haikuului, ”Autori de haiku din România”.





       Viitorii beneficiari ai acestei expuneri de carte vor afla raftul chiar în holul principal al bibliotecii și vor primi toate deslușirile de care vor avea nevoie pentru a se apropia de lumea poemelor japoneze.





      Raftul de haiku vine să aducă un binemeritat ajutor și grupului ”Kagami”, înființat în această bibliotecă, pentru apropierea  de lumea țării soarelui răsare  prin cunoaștere și practică.





marți, 9 noiembrie 2021

Al cincilea raft haiku la Biblioteca Centrală Universitară din Iași

 Al cincilea raft haiku a fost instalat prin eforturile Mirelei Brăilean la Biblioteca Centrală Universitară din Iași. De data asta biblioteca a primit și o vitrină pe care a căutat-o, a găsit-o și a cumpărat-o chiar Mirela. Mulțumim personalului bibliotecii, Ioan Milică, Cristian Raicu și Carmen Pavăl, cu care reprezentanta noastră a colaborat pentru ca totul să se finalizeze repede și bine.


Vegheată de regele Ferdinand din capul scărilor,

vitrina cu cărți de haiku se află în holul central de la parter.















marți, 26 octombrie 2021

Al patrulea raft haiku la Biblioteca Judeteana Alexandru & Aristia Aman Craiova



De data asta bucuria de a inaugura raftul de la Craiova a fost a Ramonei Bădescu, care a făcut toate demersurile ca lucrurile să se desfășoare așa cum trebuie. Îi mulțumim și ei și personalului bibliotecii și pentru realizare și inițiativa de a lansa o activitate de inițiere online. Iată și relatarea Ramonei:

„De ce ar vrea cineva să scrie haiku? Ce îl poate face să-și dorească așa ceva? Colega noastră, Carmen Tica, oferă câteva argumente.

Normal și legitim este ca o preocupare creatoare, fie ea și doar un hobby, să aibă ca fundament o potrivire a personalității autorului potențial cu domeniul în care se hazardează și să aibă gustul pentru a savura astfel de poeme.

Pentru a dobândi însă gustul, e bine să citească și să se apropie de înțelesul lor rafinat și, citind texte critice și tehnice despre haiku, să fie tentat să încerce și el să scrie așa.

Cu sprijinul  Grupului „RO KU" din București, condus de Corneliu Traian Atanasiu, inițiem raftul „Biblioteca Haiku" (vezi imaginile de mai jos) și Clubul Haiku, care se va desfășura online începând de marți, 2 noiembrie 2021, la ora 17:30.”









marți, 14 septembrie 2021

Tot la grădina din parc

 Doar pandemia a făcut ca întîlnirile mele cu Mihail Buraga să se suspende o vreme.




Ca de obicei, Mihai și-a completat cu această ocazie și biblioteca personală de haiku cu aparițiile  din ultimii doi ani.

Berea ne-a dezlegat limbile. Și, se vede-n stînga, am avut și sare, și piper.


Rămas pe poziții, aștept pe oricine vrea să-și îmbogățească raftul cu haiku. Iată colecția Prispa cu greieri la zi.






 




sâmbătă, 28 august 2021

O ÎNTÎLNIRE DE LUCRU


 Nu e prima oară cînd mă întîlnesc cu Clara Toma. De data asta ne-am văzut la Hanul lui Manuc.



A fost o întîlnire de lucru.



 Am discutat despre Antologia oglindirilor 

și despre cîteva poeme ale Clarei pregătite pentru un volum de pe Prispă.




Și din cînd în cînd, ne-am mai întins oasele.




joi, 8 iulie 2021

Cel dintîi raft de haiku


Deși imaginile au ajuns la urmă pe blogul nostru, cel dintîi raft de haiku funcționează deja de mai mulți ani la Biblioteca Județeană Mihai Eminescu din Botoșani.




Mulțumim doamnei director Ersilia Iacob și domnului bibliotecar Iulian Moldovan pentru grija și felul în care l-au aranjat. Odată deschis, raftul a fost frecventat cu folos.



Faptul că funcționează a fost dovedit de un nou autor de haiku dintr-o localitate învecinată, care împrumutînd cărți de pe acest raft a reușit deja să scrie poeme de calitate premiate la concursurile noastre - e vorba de Cristina Apetrei din Prisăcani.




Toate volumele sînt donate de autorii de haiku mai vechi din Botoșani: Cezar Florin Ciobîcă, Mihai Pascaru, Paul-Mircea Iordache. Lucru important pentru că e vorba de volume publicate prin finanțarea autorilor care nu au ajuns în circuitul librăriilor.




Inițiativa și realizarea raftului este opera lui Cezar Florin Ciobîcă în continuarea îndrumării vechiului (de-acum) grup de haiku de la școala gimnazială unde funcționează și a cenaclului Sakura.

joi, 1 iulie 2021

Al doilea raft haiku la biblioteca din Breaza (Prahova)

Lucrurile se precipită, am primit două imagini și de la Breaza.  Cărțile noastre sînt de mult timp acolo, dar biblioteca și-a schimbat locația și a durat destul pînă s-a făcut mutarea și reașezarea. 

Anca Florentina Popescu este cea care a făcut oficiile de a preda donația noastră bibliotecii și a compus și o etichetă a raftului:


Astăzi am primit de la domnul Alexandru Cazan, Directorul Centrului Cultural din Breaza, și  o imagine a raftului haiku. Îi mulțumim și sperăm să fie încă o reușită a camapaniei de dotarea a cîtorva biblioteci cu cărți care nu sînt încă în circuitul librăriilor.




luni, 28 iunie 2021

Primul raft cu cărți de haiku atestat și fotografiat într-o bibliotecă publică

Funcțional există deja de mai mult de un an cărți de haiku la bilblioteca orășenească din Botoșani. N-am reușit însă să am o imagine a locului și modalității de expunere a cărților, deși am insistat în mode repetat la localnici.


A mers însă mult mai repede cînd am găsit o persoană inimoasă, Adriana Pop, care a făcut în cel mai scurt timp demersurile necesare și puteți vedea pe site-ul  Bibliotecii Judeţene "Petre Dulfu" din Baia Mare o vitrină superbă cu o parte din cărțile pe care le-am donat săptămîna trecută. Iat-o mai jos:



Și la linkul de mai jos găsiți și postarea făcută pe site-ul bibliotecii:


https://www.facebook.com/119139584819330/posts/4279411702125410/



vineri, 25 iunie 2021

Un profesionist și-un diletant

 Pentru că pandemia ne-a păsuit, am îndrăznit o întîlnire în doi la Hanul lui Manuc. Un prînz de lucru.



Înainte de a ne înfrupta din bucatele aflate pe masă, ne-am bucurat de o realizare de excepție, fiecare în mînă cu cartea celuilalt. Clara cu țurțurii și eu cu luna, două cărți extrem de utile tuturor pasionaților de haiku din România. Două cărți ale celui mai premiat autor român la concursuri din peste 20 de țări. 




Și asta a fost doar partea pe care am bifat-o deja. Avem însă ambiția să scoatem o primă antologie veritabilă. Tematică și reprezentativă totodată. Tema va fi oglinda/oglindirea, una din cele mai prodigioase tehnici de compunere a haiku-ului.




Pentru că pînă acum grupul nostru a scos doar cărți care n-au intrat în circuitul libăriilor, avem intenția să edităm o carte care să poată fi văzută și cumpărată de oricine de pe rafturile magazinelor de specialitate. O carte care să promoveze haiku-ul în lumea celor care citesc literatură dincolo de grupul nostru restrîns.


Nu ne-am lăudat doar, ci ne-am angajat într-un nou proiect. Un proiect pe care-l vom discuta pe FB.