joi, 18 mai 2023

Al VIII-lea raft haiku la Biblioteca Județeană I.G.Bibicescu din Drobeta Turnu Severin

 Cati Pupăză ne comunică:

Un parteneriat de succes!

“Raftul Haiku” este la dispoziția cititorilor severineni .
Mulțumiri domnului Corneliu Traian Atanasiu pentru donație si Bibliotecii Județene I.G.Bibicescu pentru facilitarea accesului publicului mehedințean la volumele publicate de autorii grupului RO KU (primul grup online de haiku din România)


Spiritualitate japoneză, reverberaţii româneşti!!!
Un „Raft Haiku” a fost înfiinţat şi la Drobeta-Turnu Severin la Biblioteca Judeţeană „I. G. Bibicescu”.
Iniţiativa „Raftul Haiku” face parte din proiectul de promovare a acestui gen literar, autorii colecţiei bucurându-se de recunoaştere naţională şi internaţională.
Haiku-urile sunt străvechi poeme japoneze care folosesc un număr precis de silabe pentru a crea un tablou, un instantaneu din natură, concepte şi filozofii de viaţă. Genul a început să câştige teren şi în afara Japoniei după Cel de-al Doilea Război Mondial, devenind rapid foarte popular în întreaga lume.
Cărţile se pot împrumuta de la Secţia Împrumut “Maria Costescu” în intervalul orar de 9.00 – 17.00, de luni până vineri.