Pe alte meleaguri...

Dragi prieteni din România,

ieri, 15 Noiembrie 2015, am participat la ceremonia de premiere a Concursului Internațional de Haiku, organizat de Cascina Macondo. Țin foarte mult să vă împărtășesc impresiile mele, pentru că, la rândul meu, dacă aș fi acasă, mi-ar plăcea să citesc lucruri interesante despre tot ceea ce înseamnă haiku-ul în lume.

Pentru a fi prezentă la acest eveniment am călătorit în jur de 4 ore cu trenul. Nu puteam să mă plictisesc deoarece am mers împreună cu alți 3 câștigători italieni, care fiecare venea din orașul său, și ne-am întâlnit la Milano.

 Cascina (casa mare țărănească) Macondo se găsește într-o zonă izolată de câmpie, și este o casă mare și primitoare care primește iubitorii de haiku cam de vreo 25 de ani. În realitate, presedinții acestei asociații sunt un cuplu de circa 7o de ani, care și-au dedicat viața promovării culturii și haiku-ului.

Primirea a fost foarte călduroasă. Au pus o masă mare în curte pe care au pus fel și fel de bunătății, printre care am gustat o salata de beuf foarte buna… și am exclamat uimită: „salata aceasta este foarte bună!... Doar un român putea s-o facă așa de bună!” Din spatele meu am auzit o voce de bărbat care mi-a răspuns tot în italiană: „Eu am făcut-o!” Acest domn se numește Gabriel și este într-adevăr român… brașovean, căsătorit cu o doamnă italiancă care scrie haiku și care face și ea parte dintre premiați. Eram tare bucuroasă…

Dupa prânz am avut o nouă bucurie. Pe niște mese așezate în curte erau expuse carți de haiku trimise din multe colțuri ale lumii. Nu pot să vă spun în cuvinte cum m-am simțit, văzând că 30-40% dintre aceste cărticele, reviste, carți de buzunar sau cărți normale veneau din România. Așa că, am fotografiat aceste cărți și le voi publica în grupul HAIKU DE AZI ȘI DE IERI și poate și pe pagina domnului Atanasiu.

Premierea a fost organizată cu mare grija și înțelepciune, către sfârșitul unui program cultural, în care am avut ocazia să văd cum se crează un vas de lut cu tehnica RAKU, să ascult un spectacol de tobe japoneze TAIKO, să văd haiku-urile premiate transformate în haiga (versuri+imagine) și mai ales să le aud citite cu voce tare de către un grup de persoane cu handicap, de care se ocupă acești 2 oameni minunați (președinții asociației). Am trăit emoții mari…

 La premiere, când a ajuns rândul meu să merg să-mi iau diploma și premiul, președintele Cascina Macondo a spus că sunt româncă și că trăiesc în Italia de 14 ani de zile… Nu mi-am putut opri lacrimile… Noroc cu îmbrățișările lor… Astăzi, întorcându-mă acasă, am hotărât să împărtășesc cu voi emoțiile mele…

Cu drag, Daniela

http://prezenteromanesti.blogspot.ro/2015/09/elenco-completo-degli-autori.html