marți, 14 septembrie 2021

Tot la grădina din parc

 Doar pandemia a făcut ca întîlnirile mele cu Mihail Buraga să se suspende o vreme.




Ca de obicei, Mihai și-a completat cu această ocazie și biblioteca personală de haiku cu aparițiile  din ultimii doi ani.

Berea ne-a dezlegat limbile. Și, se vede-n stînga, am avut și sare, și piper.


Rămas pe poziții, aștept pe oricine vrea să-și îmbogățească raftul cu haiku. Iată colecția Prispa cu greieri la zi.






 




sâmbătă, 28 august 2021

O ÎNTÎLNIRE DE LUCRU


 Nu e prima oară cînd mă întîlnesc cu Clara Toma. De data asta ne-am văzut la Hanul lui Manuc.



A fost o întîlnire de lucru.



 Am discutat despre Antologia oglindirilor 

și despre cîteva poeme ale Clarei pregătite pentru un volum de pe Prispă.




Și din cînd în cînd, ne-am mai întins oasele.




joi, 8 iulie 2021

Cel dintîi raft de haiku


Deși imaginile au ajuns la urmă pe blogul nostru, cel dintîi raft de haiku funcționează deja de mai mulți ani la Biblioteca Județeană Mihai Eminescu din Botoșani.




Mulțumim doamnei director Ersilia Iacob și domnului bibliotecar Iulian Moldovan pentru grija și felul în care l-au aranjat. Odată deschis, raftul a fost frecventat cu folos.



Faptul că funcționează a fost dovedit de un nou autor de haiku dintr-o localitate învecinată, care împrumutînd cărți de pe acest raft a reușit deja să scrie poeme de calitate premiate la concursurile noastre - e vorba de Cristina Apetrei din Prisăcani.




Toate volumele sînt donate de autorii de haiku mai vechi din Botoșani: Cezar Florin Ciobîcă, Mihai Pascaru, Paul-Mircea Iordache. Lucru important pentru că e vorba de volume publicate prin finanțarea autorilor care nu au ajuns în circuitul librăriilor.




Inițiativa și realizarea raftului este opera lui Cezar Florin Ciobîcă în continuarea îndrumării vechiului (de-acum) grup de haiku de la școala gimnazială unde funcționează și a cenaclului Sakura.

joi, 1 iulie 2021

Al doilea raft haiku la biblioteca din Breaza (Prahova)

Lucrurile se precipită, am primit două imagini și de la Breaza.  Cărțile noastre sînt de mult timp acolo, dar biblioteca și-a schimbat locația și a durat destul pînă s-a făcut mutarea și reașezarea. 

Anca Florentina Popescu este cea care a făcut oficiile de a preda donația noastră bibliotecii și a compus și o etichetă a raftului:


Astăzi am primit de la domnul Alexandru Cazan, Directorul Centrului Cultural din Breaza, și  o imagine a raftului haiku. Îi mulțumim și sperăm să fie încă o reușită a camapaniei de dotarea a cîtorva biblioteci cu cărți care nu sînt încă în circuitul librăriilor.




luni, 28 iunie 2021

Primul raft cu cărți de haiku atestat și fotografiat într-o bibliotecă publică

Funcțional există deja de mai mult de un an cărți de haiku la bilblioteca orășenească din Botoșani. N-am reușit însă să am o imagine a locului și modalității de expunere a cărților, deși am insistat în mode repetat la localnici.


A mers însă mult mai repede cînd am găsit o persoană inimoasă, Adriana Pop, care a făcut în cel mai scurt timp demersurile necesare și puteți vedea pe site-ul  Bibliotecii Judeţene "Petre Dulfu" din Baia Mare o vitrină superbă cu o parte din cărțile pe care le-am donat săptămîna trecută. Iat-o mai jos:



Și la linkul de mai jos găsiți și postarea făcută pe site-ul bibliotecii:


https://www.facebook.com/119139584819330/posts/4279411702125410/



vineri, 25 iunie 2021

Un profesionist și-un diletant

 Pentru că pandemia ne-a păsuit, am îndrăznit o întîlnire în doi la Hanul lui Manuc. Un prînz de lucru.



Înainte de a ne înfrupta din bucatele aflate pe masă, ne-am bucurat de o realizare de excepție, fiecare în mînă cu cartea celuilalt. Clara cu țurțurii și eu cu luna, două cărți extrem de utile tuturor pasionaților de haiku din România. Două cărți ale celui mai premiat autor român la concursuri din peste 20 de țări. 




Și asta a fost doar partea pe care am bifat-o deja. Avem însă ambiția să scoatem o primă antologie veritabilă. Tematică și reprezentativă totodată. Tema va fi oglinda/oglindirea, una din cele mai prodigioase tehnici de compunere a haiku-ului.




Pentru că pînă acum grupul nostru a scos doar cărți care n-au intrat în circuitul libăriilor, avem intenția să edităm o carte care să poată fi văzută și cumpărată de oricine de pe rafturile magazinelor de specialitate. O carte care să promoveze haiku-ul în lumea celor care citesc literatură dincolo de grupul nostru restrîns.


Nu ne-am lăudat doar, ci ne-am angajat într-un nou proiect. Un proiect pe care-l vom discuta pe FB.





vineri, 24 iulie 2020

La arteziană

Pandemia ne ține pe drumuri,


dar de data asta în plină zi, 


după bere, la arteziană,


unde-am deschis taraba cu cocori și greieri.


Beneficiară Anca Florentina Popescu.